Acest volum reuneşte cele mai reuşite povestiri scurte ale autorului columbian laureat al Premiului Nobel pentru literatură. Cititorului îi sunt deschise astfel porţile realismului magic. Realitatea este modificată de formule magice şi legende, minunile fac parte din cotidian. Candida Erendira şi bunica sa fără suflet, personaje emblematice ale prozei marqueziene, întruchipează, în acelaşi timp, inocenţa şi răul, dragostea şi perversiunea. Naraţiunea aminteşte uneori de poemele eroice medievale, dar şi de cântecele trubadurilor. Cele şapte naraţiuni nu sunt exerciţiile unui manierist, ci şapte călătorii într-o lume pe care scriitorul nu osteneşte să ne-o descopere.
Gabriel Garcia Marquez abordează istoria actuală a Columbiei, relatândsechestrarea a zece jurnalişti din ordinul lui Pablo Escobar, şefulcartelului de la Medellin. Faptele au loc într-un climat de puternicetensiuni sociale, marcat de ascensiunea traficanţilor de droguri. Cumăiestria sa narativă inconfundabilă, Garcia Marquez transformă unreportaj într-un roman-cronică dinamic şi documentat, care reflectăcontradicţiile unei societăţi distruse de cel […]
“În anul în care am împlinit nouăzeci de ani, am vrut să-mi dăruiesc onoapte de dragoste nebună cu o adolescentă fecioară.” Aceasta e fraza cucare debutează romanul lui Garcia-Marquez. Un ziarist bătrân decidesă-şi sărbătorească a 90-a aniversare în stil mare, oferindu-şi un cadoucare îl va face să simtă că trăieşte: o adolescentă virgină. Într-unbordel dintr-un […]
”După Romeo şi Julieta, aceasta este cea mai frumoasă poveste dedragoste care s-a scris vreodată. (…) O să fac nefericiţi o mulţime debărbaţi, deoarece iubirea reprezintă totul aici. Acest bărbat a facut,timp de 50 de ani, curte unei femei.”Scott Steindorff”…Trăiseră destul împreună ca să-şi dea seama că dragostea eradragoste oricând şi oriunde, dar cu atât […]
In 1942, intr-o manastire din america latina sint scoase la luminaramasitele lumesti ale unei adolescente, sierva maria de todos losangeles.splendida ei podoaba capilara masoara douazeci si doi de metrilungime… Sa fie oare aceasta descoperire fructul imaginatieiinflacarate a autorului? Reala sau fictiva, ea reprezinta punctul deplecare al unei inedite povesti de dragoste, desfasurate pe fundalulpitoresc si […]
EFORTUL DE A SCRIE O POVESTIRE ESTE LA FEL DE INTENS CA LA INCEPEREA UNUI ROMAN. CACI IN PRIMUL PARAGRAF AL UNUI ROMAN TEBUIE DEFINIT TOTUL:STRUCTURA, TON, RITM, LUNGIME SI UNEORI CHIAR SI CARACTERUL VREUNUI PERSONAJ. RESTUL ESTE PLACEREA DE A SCRIE, CEA MAI INTIMA SI SOLITARA CARE SE POATE IMAGINA, SI DACA NU-TI PETRECI […]
Publicarea in 1981 a romanului “Cronica unei morţi anunţate” a stârnitentuziasmul unanim al criticii şi cititorilor. García Márquez işidovedeşte, incă o dată, în această operă de mica intindere,extraordinarele-i daruri de povestitor construind un roman perfect, petemeiul unui fapt simplu: o crimă anunţată, pe care nimeni nu sestraduieşte s-o oprească.
PUBLICAT PENTRU PRIMA DATA IN 1967, ROMANUL “UN VEAC DE SINGURATATE” A FOST CEL CARE L-A CONSACRAT PE AUTORUL SAU CA FIIND UNUL DINTRE MAESTRII NARATIVEI CONTEMPORANE, ADUCANDU-I IN 1982 PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURA. REEDITAREA ROMANULUI, INTR-O EDITIE PENTRU BIBLIOTECA DUMNEAVOASTRA, REPREZINTA UN EVENIMENT LITERAR DE EXCEPTIE PE CARE VA SFATUIM SA NU-L PIERDETI.NU EXISTA […]
Efortul de a scrie o povestire este la fel de intens ca la începereaunui roman. Căci în primul paragraf al unui roman trebuie definit totul:structura, ton, ritm, lungime şi uneori chiar şi caracterul vreunuipersonaj. Restul este plăcerea de a scrie, cea mai intimă şi solitarăcare se poate imagina, şi dacă nu-ţi petreci restul vieţii corectîndu-ţicartea […]
„Narațiunea se desfășoară în mare parte în mintea generalului, darGarcía Márquez intră și în alte minți cu o intensitate de scurtădurată, vorbind deseori cu vocea colectivă a tuturor oamenilor dinnațiunea distrusă; și astfel, prin introducerea necruțătoare acititorului în aceste perspective deosebit de detaliate, el lumineazămonstrul în interior și în exterior, oferind întregul. […] Majestos…Superb… Un […]
Pe fundalul violenţei colective şi al conflictelor sîngeroase, petrecuteîn Columbia la mijlocul secolului xx, Gabriel Garcia Marquez dezvoltă şiprefigurează în “Ceas rău” o scriitură devenită inconfundabilă înromanul “Un veac de singurătate”, care i-a adus premiul Nobel pentruliteratura. Într-o dimineaţă, pe cînd padre Angel se pregăteşte deslujbă, o împuşcătură tulbura liniştea satului. Aflînd dintr-o “fiţuicacu zeflemele” […]