Efortul de a scrie o povestire este la fel de intens ca la începerea unui roman. Căci în primul paragraf al unui roman trebuie definit totul: structura, ton, ritm, lungime şi uneori chiar şi caracterul vreunui personaj. Restul este plăcerea de a scrie, cea mai intimă şi solitară care se poate imagina, şi dacă nu-ţi petreci restul vieţii corectîndu-ţi cartea e fiindcă aceeaşi rigoare de fier de care e nevoie ca s-o începi se impune şi ca s-o termini. Povestirea, în schimb, nu are nici început, nici sfârşit: se leagă sau nu se leagă.
“În anul în care am împlinit nouăzeci de ani, am vrut să-mi dăruiesc onoapte de dragoste nebună cu o adolescentă fecioară.” Aceasta e fraza cucare debutează romanul lui Garcia-Marquez. Un ziarist bătrân decidesă-şi sărbătorească a 90-a aniversare în stil mare, oferindu-şi un cadoucare îl va face să simtă că trăieşte: o adolescentă virgină. Într-unbordel dintr-un […]
Publicarea in 1981 a romanului “Cronica unei morţi anunţate” a stârnitentuziasmul unanim al criticii şi cititorilor. García Márquez işidovedeşte, incă o dată, în această operă de mica intindere,extraordinarele-i daruri de povestitor construind un roman perfect, petemeiul unui fapt simplu: o crimă anunţată, pe care nimeni nu sestraduieşte s-o oprească.
EFORTUL DE A SCRIE O POVESTIRE ESTE LA FEL DE INTENS CA LA INCEPEREA UNUI ROMAN. CACI IN PRIMUL PARAGRAF AL UNUI ROMAN TEBUIE DEFINIT TOTUL:STRUCTURA, TON, RITM, LUNGIME SI UNEORI CHIAR SI CARACTERUL VREUNUI PERSONAJ. RESTUL ESTE PLACEREA DE A SCRIE, CEA MAI INTIMA SI SOLITARA CARE SE POATE IMAGINA, SI DACA NU-TI PETRECI […]
LITERAR, CARTEA CEA MAI IMPORTANTA, CEA CARE POATE SA MA SALVEZE DE LA UITARE, ESTE TOAMNA PATRIARHULUI A FOST ROMANUL CARE M-A FACUT CEL MAI FERICIT SCRIINDU-L,CACI ESTE CEL PE CARE AM VRUT DINTODEAUNA SA-L SCRIU SI, IN ACELASI TIMP, CEL IN CARE MI-AM IMPARTASITPLENAR PROPIILE EXPERINTE SI CONFESIUNI…INTR-ADEVAR, ESTE UN ROMAN-MARTURIE, O AUTOBIOGRAFIE INCIFRATA..TOAMNA PATRIARHULUI, […]
În Ochi de câine albastru, scufundarea lui García Márquez în această“altă” realitate e profundă şi vertiginoasă. Aici nu este vorba despre orealitate plăcută şi amuzantă. García Márquez ne pune faţă în faţă cu oprezenţă inevitabilă – moartea -, dezvăluind-o ca pe o parte geamănă avieţii noastre. Moartea licărindu-ne în vise, cunoscută apoi caexperienţa totală a […]
PUBLICAT PENTRU PRIMA DATA IN 1967, ROMANUL “UN VEAC DE SINGURATATE” A FOST CEL CARE L-A CONSACRAT PE AUTORUL SAU CA FIIND UNUL DINTRE MAESTRII NARATIVEI CONTEMPORANE, ADUCANDU-I IN 1982 PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURA. REEDITAREA ROMANULUI, INTR-O EDITIE PENTRU BIBLIOTECA DUMNEAVOASTRA, REPREZINTA UN EVENIMENT LITERAR DE EXCEPTIE PE CARE VA SFATUIM SA NU-L PIERDETI.NU EXISTA […]
Gabriel Garcia Marquez abordează istoria actuală a Columbiei, relatândsechestrarea a zece jurnalişti din ordinul lui Pablo Escobar, şefulcartelului de la Medellin. Faptele au loc într-un climat de puternicetensiuni sociale, marcat de ascensiunea traficanţilor de droguri. Cumăiestria sa narativă inconfundabilă, Garcia Marquez transformă unreportaj într-un roman-cronică dinamic şi documentat, care reflectăcontradicţiile unei societăţi distruse de cel […]
”După Romeo şi Julieta, aceasta este cea mai frumoasă poveste dedragoste care s-a scris vreodată. (…) O să fac nefericiţi o mulţime debărbaţi, deoarece iubirea reprezintă totul aici. Acest bărbat a facut,timp de 50 de ani, curte unei femei.”Scott Steindorff”…Trăiseră destul împreună ca să-şi dea seama că dragostea eradragoste oricând şi oriunde, dar cu atât […]
”După Romeo şi Julieta, aceasta este cea mai frumoasă poveste de dragoste care s-a scris vreodată. (…) O să fac nefericiţi o mulţime de bărbaţi, deoarece iubirea reprezintă totul aici. Acest bărbat a facut, timp de 50 de ani, curte unei femei.” Scott Steindorff ”…Trăiseră destul împreună ca să-şi dea seama că dragostea era dragoste […]