Michael Connelly ne oferă în primul său thriller juridic o poveste incendiară despre un avocat cinic, a cărei singură fărâmă de integritate îl poate costa viaţa. Mickey Haller şi-a petrecut toată viaţa profesională temându-se că, dacă va întâlni un client nevinovat, nu-şi va da seama. Haller este un "avocat din limuzină", care lucrează de pe bancheta din spate a Lincolnului său, apărându-şi clienţii de la periferia societăţii. Nu e de mirare că este dispreţuit de poliţişti, procurori şi chiar de către unii dintre cei pe care îi apără. Soferi prinşi beţi la volan, artişti escroci şi traficanţi de droguri se află pe lista lui de clienţi. Dar când un puşti bogat din Beverly Hills este arestat pentru agresarea unei femei, Haller are, după ani de zile, parte de primul său client care plăteşte bine şi, mai mult decât atât, pare şi nevinovat.. Dar apoi cazul începe să o ia razna, clientul nu e tocmai cine pare, iar Haller descoperă că atunci când înoţi cu rechinii, poţi să sfârşeşti ca o pradă.
Autorul rămâne fidel opţiunilor sale şi face o nouă incursiune în lumeaavocaţilor. Clasicul (deja) tânăr absolvent al facultăţii de drept, aicipe nume Baylor, primeşte o lovitură dură de la viaţă, căci firma unde arfi trebuit să lucreze imediat după absolvire este înghiţită de osuperfirmă de avocaţi care nu mai are nevoie de serviciile sale. Estenevoit […]
Pentru Robbie Feaver, legea nu e decât un joc – cu clienţii, cu juraţii,cu judecătorii. Dar când acest avocat multimilionar specializat înprocese ce au legătură cu prejudiciile morale, extravagant şi afemeiat,este prins oferind mită, e obligat să poarte un microfon ascuns pentru aajuta Procuratura SUA să-i depisteze pe judecătorii corupţi din sistemuljuridic american. Atacat din […]
CA DE FIECARE DATA, GRISHAM SE CITESTE CUM AI BEA UN SUC PE CANICULA: PE NERASUFLATE. FIRMA DE AVOCATI CARE ESTE DECORUL ULTIMULUI SAU ROMAN PIERDE UN ASOCIAT SI, O DATA CU EL, O SUMA FABULOASA CARE SE VOLATILIZEAZA INEXPLICABIL. CONTRA CRONOMETRU, TOTI CEI INTERESATISE LANSEAZA IN AFLAREA ADEVARULUI, URMARIND INTERESE CARE DE CELE MAI […]
1 NEW YORK TIMES BESTSELLERSebastian Rudd nu e un avocat ca toți ceilalți. Biroul său este într-odubiță dotată cu bar, frigider și fotolii din piele. Nu are firmă, niciparteneri, singurul lui ajutor fiind un șofer înarmat până-n dinți, careîi este și bodyguard, confident și partener de golf. Cât despre cliențiisăi, aceștia sunt oameni pe care […]
Litigiul este o joacă extraordinar de amuzantă, cu genul acela destrategii juridice, lovituri de teatru şi suspans care au făcut din JohnGrisham scriitorul preferat al Americii.Cei doi parteneri de la Finley&Figg deseori se autointulează o firmă deavocatură de nişă, o “firmă butique”. Butique care te duce cu gândul laşic, selectiv, prosper. Dar nu e nimic […]
Mai exista inca rasism in America zilelor noastre, tara care a inventattermenii de political correctness si de segregare pozitiva ? AvocatulArthur Raven, desemnat sa reprezinte intr-un proces de recurs un tinarde culoare condamnat la moarte pentru omor deosebit de grav, crede canu. Curind insa se va convinge de contrariu: clientul sau se dovedeste afi victima […]
Este procesul secolului, care a electrizat o lume întreagă. Şi aceastanu doar datorită acuzatei, Maggie Bradford, femeia ale cărei cântece aufermecat pe oricine. Nu doar pentru că Will Shepherd, victima, este celmai valoros şi mai frumos fotbalist al tuturor timpurilor. Ci mai alespentru că toţi sunt convinşi că Maggie nu a ucis doar un soţ, […]
În suburbiile Georgetownului, un ucigaș pășește în față unei caseelegante… Într-o casă a plăcerilor din D.C., un client este ucisrapid. A doua zi, America află că doi dintre judecătorii de la CurteaSupremă au fost asasinați. lar în New Orleans, o tânără studentă ladrept pregătește un dosar juridic… Pentru Darby Shaw nu era decât o presupunere […]
În 1970, The Ford County Times, unul dintre ziarele mai colorate dinMississippi, a dat faliment. Spre surprinderea şi consternarea multora,ziarul a fost preluat de Willie Traynor, un tânăr în vârstă de douăzecişi trei de ani care a abandonat colegiul. Viitorul ziarului părea extremde cenuşiu, până în ziua în care o tânără mamă a fost violată […]