CASTELUL INTRUCHIPEAZA IMPOSIBILITATEA OMULUI DE A DESCIFRA SENSUL EXISTENTEI SALE CIVICE. K., PERSONAJUL PRINCIPAL, INCEARCA SA-SI INTILNEASCA ANGAJATORUL, IN VEDEREA PRELUARII POSTULUI PROASPAT OBTINUT. UN LUCRU CIT SE POATE DE OBISNUIT, S-AR SPUNE. IN LUMINA ACESTEI MOTIVATII, LIMBAJUL LUI KAFKA ESTE SIMPLU SI SOBRU, CONTRASTIND CU PERIPETIILE DECLANSATE DE O DORINTA CIT SE POATE DE BANALA, DAR A CAREI REALIZARE DEPINDE INTRU TOTUL DE CASTEL. INTERFERENTA PERMANENTA DINTRE RATIONAL SI IRATIONAL, DINTRE FRAGILITATEA INDIVIDULUI SI VIOLENTA EXERCITATA ASUPRA SA DE ACEA ORDINE OSIFICATA, ABSCONSA SI OSTILA (REPREZENTATA DE CASTEL), CU TRIMITERI CONCRETE LA ABSURDITATEA BIROCRATISMULUI SI LA ABSENTA ORICAREI COMPREHENSIUNI INTRE PERSONAJE (FARA A NE AFLA INSA PE TARIMUL LITERATURII ABSURDULUI), DEZVALUIE CITITORULUI IMAGINEA UNUI SCRIITOR IMPATIMIT DE TRAGISMUL SINGURATATII ULTRAGIATE. UNUL DINTRE MARII CLASICI AI PROZEI NECLASICE PRIN EXCELENTA.
Efortul de a scrie o povestire este la fel de intens ca la începereaunui roman. Căci în primul paragraf al unui roman trebuie definit totul:structura, ton, ritm, lungime şi uneori chiar şi caracterul vreunuipersonaj. Restul este plăcerea de a scrie, cea mai intimă şi solitarăcare se poate imagina, şi dacă nu-ţi petreci restul vieţii corectîndu-ţicartea […]
Ceea ce n-aş fi îndrăznit să sper a fost ca interesul pentru aceastăcarte să depăşească, obiectiv şi subiectiv, graniţele Germaniei, caistoria “declinului unei familii”să-i viziteze şi pe alţii, ca burgheziaeuropeană din Copenhaga sau Marsilia să se regăsească în ea, ca scriind– în formă şi conţinut – o carte foarte germană, să redau o bucată deistorie […]
Autorul, care a pledat întreaga lui viaţă pentru umanitarism şipacifism, împotriva “stupidităţii sângeroase a războiului”, a reuşit înJocul cu mărgele de sticlă, ultimul său roman, să descopere parcăformula, dacă nu a fericirii, cel puţin a serenităţii. Dacă romaneleanterioare stăteau sub semnul scindării, fiind construite pe diverseopoziţii personificate de personajele aflate în relaţii antagonice, înJocul… personajul […]
EFORTUL DE A SCRIE O POVESTIRE ESTE LA FEL DE INTENS CA LA INCEPEREA UNUI ROMAN. CACI IN PRIMUL PARAGRAF AL UNUI ROMAN TEBUIE DEFINIT TOTUL:STRUCTURA, TON, RITM, LUNGIME SI UNEORI CHIAR SI CARACTERUL VREUNUI PERSONAJ. RESTUL ESTE PLACEREA DE A SCRIE, CEA MAI INTIMA SI SOLITARA CARE SE POATE IMAGINA, SI DACA NU-TI PETRECI […]
Existentialismul declara, mai degraba, ca si daca dumnezeu ar exista,asta nu ar insemna nimic din punctul de vedere;[…] Noi credem caadevarata problema nu este existenta lui; lucrul de care are nevoieomul este sa se descopere din nou pe el insusi si sa inteleaga ca nimicnu-l poate salva de el insusi, nici macar o dovada irefutabila […]
Incapabil să savureze bucuriile mărunte ale vieţii, din ce în ce mai solitar şi mai izolat de lume, Harry Haller începe să semene tot mai mult cu un “lup de stepă”. Singura soluţie pe care o întrevede este sinuciderea, însă teama de moarte îl împiedică să meargă până la capăt. Întâlnirea cu Hermine, omologul său […]
Prezentul volum reuneşte cele mai bune povestiri scrise de WilliamSaroyan, 17 la număr. Povestiri în care Saroyan îşi transfigurează şi,implicit, îşi vindecă drama cauzată de condiţia de scriitor emigrant înAmerica. Scrise într-un interval larg de timp, din 1956 până în 1981,aceste povestiri de o remarcabilă creativitate au apărut pentru primadată în The New Yorker, Harper’s […]
“În anul în care am împlinit nouăzeci de ani, am vrut să-mi dăruiesc onoapte de dragoste nebună cu o adolescentă fecioară.” Aceasta e fraza cucare debutează romanul lui Garcia-Marquez. Un ziarist bătrân decidesă-şi sărbătorească a 90-a aniversare în stil mare, oferindu-şi un cadoucare îl va face să simtă că trăieşte: o adolescentă virgină. Într-unbordel dintr-un […]
Încarc...