"În Incredibila şi trista poveste a candidei Eréndira şi a bunicii sale
fără suflet, la fel ca în Un veac de singurătate, imaginile par a izvorî
la fel de firesc ca florile silvestre într-un câmp mănos, după ploaie.
Această capacitate uimitoare a lui García Márquez de a crea imagini (pe
care, după spusele lui, a deprins-o de la bunica), nu se nutreşte
dintr-o fantezie gratuită şi dezordonată, ci din toate manifestările şi
caracteristicile care configurează culturile din zona Mării Caraibilor
(printre acestea clima, geografia, organizarea socială, economia,
miturile, simbolurile, legendele, credinţele şi superstiţiile), precum
şi din tradiţia literară occidentală. S-ar putea spune că această
povestire este plămădită prin hibridarea stilurilor şi motivelor
amerindiene şi occidentale, într-un fel de pastişă intenţionat
ireverenţioasă care, cu toate acestea, nu pune în umbră imensa
seriozitate a temei sale principale: exploatarea şi nefericirea celor
oropsiţi şi abuzul de putere."
Elsa Cajiao Cuéllar