Rivalitatea dintre doi pianiști care se urăsc de moarte, fiecare
aspirând, deopotrivă, atât la titlul de rege al pianului, cât și la
ruinarea carierei adversarului, este fundalul unei drame din care nu
lipsesc intriga, conspirația, crima și remușcările. Avizi de glorie,
Paul Diamandi și Andrei Petrescu personifică ambiția bolnăvicioasă și
inepuizabila capacitate de a invidia, ce poate duce la acțiuni
nebănuite. Un pian pe care a cântat Liszt la București în 1846, cu
puteri magice, personajul central al acestei povești, ce poate înclina
balanța acestei competiții, marchează destinele celor doi pianiști, îi
mântuiește și îi condamnă. Condiția ideală a artei și culisele vieții
artiștilor sunt reunite în acest roman despre artă și viață, despre
iubire și crimă, cu accente fantastice și parabolice.


"Un roman care are în centru înfruntarea artistică dintre doi pianiști,
iar în centrul centrului, elementul pe jumătate realist, pe jumătate
„fermecat", reprezentat de un pian, este original, insolit și inedit în
contextul prozei post-revoluționare și, mai ales, în cel al romanelor
ultimei generații de prozatori. Printre realiștii generației lui și
autorii înclinați spre o construcție parabolic-fantastică, Mirel Taloș
face o figură aparte. "Daniel Cristea-Enache