Povestirea apare divizată în trei secvenţe - familia înainte de moartea
lui Jay Follet, povestea accidentului şi reacţia lui Rufus la moartea
tatălui său. Conturul povestirii este destul de simplu. După o zi
petrecută plimbându-se, discutând şi mergând la cinematograf cu fiul său
Rufus, Jay Follet este chemat la căpătâiul tatălui său. Când soseşte,
află că tatăl nu este atât de bolnav precum fusese lăsat să creadă. În
Knoxville, mama, Mary, le spune copiilor dezamăgiţi că tatăl nu va fi
acasă. Ziua următoare, Rufus o însoţeşte pe mătuşa Hannah în oraş la
cumpărături şi aceasta îi cumpără şapca pe care el visa demult s-o aibă.
Tema întoarcerii acasă cu toate implicaţiile privind moartea, precum şi
întoarcerea la copilărie străbate întregul roman şi năzuinţa
scriitorului de a recupera un trecut ce pare imun faţă de schimbare şi
de moarte împrumută textului o notă de nedisimulată melancolie.
Numeroasele conotaţii ale cuvântului acasă sporesc unitatea şi coerenţa
cărţii. Este vorba despre căminul unde se întorc Rufus şi tatăl său după
spectacolul cinematografic şi despre casa unde se grăbeşte Jay să ajungă
conducând automobilul atunci când îl întâmpină moartea. Acasă este, de
asemenea, pământul strămoşilor din vremuri demult apuse, o patrie pe
rând pierdută şi redescoperită şi care supravieţuieşte în
stră-străbunica lui Rufus şi în memoria fiecărui membru al familiei.
Este identitatea pe care o dobândeşte fiecare om când se întoarce la
izvoarele propriei sale vieţi. În cele din urmă şi în mod paradoxal,
"acasă" este moartea - ultima patrie unde se
întorc toţi la sfârşitul călătoriei - şi este totodată viaţa pe care
personajele o redescoperă la sfârşitul romanului, trăind experienţa
trecerii lui Jay în nefiinţă. Dacă moartea nu poate fi înţeleasă,
singurul lucru ce rămâne de făcut este să priveşti şi să trăieşti viaţa
aşa cum e. Dacă moartea nu poate fi înţeleasă atunci, cel puţin, poate
fi afirmată viaţa.