Acest eseu al lui Fernando Savater completează, ca o reflectare în
oglindă, cartea dedicată poruncilor veterotestamentare, "Cele zece
porunci în secolul al XXI-lea". Cu inteligenţă şi ironie, filosoful
spaniol meditează în aceste pagini de o vibrantă actualitate asupra
listei celor şapte păcate tradiţionale şi asupra impactului pe care îl
mai pot avea în societatea occidentală, în calitatea lor de referinţă
morală şi etică. Interogate dintr-o perspectivă neconvenţională care nu
exclude dialogul filosofic şi polemic cu diavolul - ale cărui argumente
sunt discutate şi combătute pas cu pas - păcatele capitale sunt
explicate şi definite prin opoziţie cu virtuţile cardinale: rezultatul
este un portret personal al noilor practici şi uzanţe într-o societate
postmodernă, dar cu adânci rădăcini iudeo-creştine.