O BIJUTERIE A LITERATURII ENGLEZE Jane Eyre a fost publicat în 1847, sub pseudonimul Currer Bell. Este un Bildungsroman, în care autoarea urmărește emoțiile și experiențele eroinei eponime, de la trecerea la maturitate la pasiunea acesteia pentru Mr. Rochester, eroul romantic byronian și stăpânul moșiei fictive Thornfield Hall. Jane Eyre a revoluționat arta ficțiunii prin internalizarea acțiunii, prin atenția acordată evoluției graduale a sensibilității morale și spirituale a eroinei și prin faptul că toate evenimentele externe sunt colorate de o intensitate a trăirii care fusese până atunci considerată domeniul exclusiv al poeziei. Romanul conține elemente de critică socială și are un puternic nucleu moral, fiind considerat revoluționar prin individualismul personajului principal și prin tratarea unor teme precum relațiile dintre clase sociale, sexualitate, religie și proto-feminism.
Profesor la Şcoala de Artă Dramatică aprietenului său Charles Dullin în 1942-1943,Sartre extrage din teatrul clasic grec şi din Esteticalui Hegel propria concepţie despre un teatruauster, moral, mitic, aducând cu un ritual. Propune,aşadar, un teatru ce transpune într-o ambianțămitică marile probleme ale epocii contemporane,care vizează culpabilitatea individuală saucolectivă și la care ne îngăduie să reflectăm, […]
Dragostea lui Hesse pentru Francisc de Assisi o cunoaştem din romanulsău Peter Camenzind, căruia îi dedică în acelaşi an o mică monografie.“Despre un om modern nu am putea scrie aşa, nota el după încheierealucrării într-o scrisoare către redactor, dar aici trebuia să le redămglasul unor martori de mult amuţiţi, dintr-o perioadă îndepărtată.”Hesse descrie povestea vieţii […]
Una dintre cele mai importante creaţii existenţialiste ale lui Jean-PaulSartre, Zidul (1939), este o colecţie de cinci nuvele, reprezentativepentru scrierile sale ulterioare. Prima dintre ele, care dă şi titlulvolumului, descrie, pe fondul experienţelor crude şi, totodată, absurdeprin care a trecut Sartre ca voluntar în Războiul Civil din Spania,ultimele clipe de viaţă ale unor prizonieri condamnaţi […]
Scrisă între 1956 şi 1957 şi publicată pentru prima dată în 1961,„Colonelului n-are cine să-i scrie“ este povestea unui veteran scăpătatal Războiului de O Mie de Zile. Acesta încă nădăjduieşte că-şi va primipensia care i-a fost promisă cu cincisprezece ani în urmă şi, prinurmare, în fiecare vineri, merge la poştă. Acţiunea se petrece înperioada „Violenţei“, […]
“Un veac de singurătate”, capodopera care l-a propulsat pe GabrielGarcía Márquez pe orbita celebrităţii internaţionale şi i-a adus premiulNobel (1982), este, în opinia unanimă a criticii – după Don Quijote dela Mancha, nemuritoarea creaţie a lui Cervantes -, cel mai frumos romande expresie spaniolă din toate timpurile, aşa cum mărturiseşte şi PabloNeruda care îl numeşte […]
În “Ochi de câine albastru“, scufundarea lui García Márquez în această„altă“ realitate e profundă şi vertiginoasă. Aici nu este vorba despre orealitate plăcută şi amuzantă. García Márquez ne pune faţă în faţă cu oprezenţă inevitabilă – moartea – , dezvăluind-o ca pe o parte geamănă avieţii noastre. Moartea licărindu-ne în vise, cunoscută apoi caexperienţa totală […]
Cel dintâi şi cel de-al doilea roman din celebra serie de povestiripolţiste avându-i ca protagonişti pe excentricul Sherlock Holmes, primuldetectiv care apare într-o serie de romane poliţiste, şi pe prietenullui, doctorul Watson.”Studiu în roşu aprins” este cronica începuturilor prieteniei dintre ceidoi, în care aflăm cum s-au cunoscut, cum au ajuns să locuiască împreunăîn casa din […]
Verișoara Bette, parte a ciclului Scene din viața pariziană din Comediaumană, ansamblul romanelor balzaciene, este adesea considerat ultimulmare roman al lui Balzac. Plasat în Paris la mijlocul secolului al XIX-lea, romanul spune povestea unei femei nemăritate de vârstă mijlocie,care pune la cale distrugerea familiei ei extinse. Bette se aliază cuValérie Marneffe, o tânără fără avere, […]
Încă din adolescenţă,Montherlant a fost fascinat de coride, pe care le-adescoperit în cursul unei vacanţe petrecute în Spania. Îl redescoperimîn Oamenii coridelor pe Alban de Bricoule. În coride, naratorul nu vededoar dovada tragică a omului care înfruntă moartea, ci o adevăratăceremonie, un sacrificiu sângeros moştenit din vechile religii.
A crede că patriotismul oltenilor este rezultatul propagandei comuniste, al “naţionalismului ceauşist”, al “retoricii indigeniste” sau al protocronismului exagerat lansat în 1974 nu este numai gândirea primitivă a unui “nărod” sau a unei “năroade”, ci în primul rând, o dovadă de ignoranţă şi de incompetenţă. Patriotismul oltenilor vine din istoria felului în care au fost […]
JULIEN SOREL, UNUL DINTRE EROII DE REFERINTA AI PROZEI NIVERSALE, TRAIESTE DRAMA CELUI CONDAMNAT SA-SI REGRETE OPTIUNEA. INTRE TAINA SACERDOTIULUI SI GLORIA CARIEREI MILITARE, EL OSCILEAZA GRAV SI SE COMPORTA DILEMATIC, FARA A BANUI CA – DEPARTE DE A CUCERI LUMEA– VA AJUNGE PE ESAFOD. O CARTE DESPRE IUBIREA RATATA SI AMURGUL ELANURILOR ROMANTICE, DESPRE […]
Deşi toate ţările vecine ar avea de profitat în urma creării unui statafgan stabil şi sigur, acestea în esenţă nu doresc ca misiunea NATO săeşueze, dar nici să aibă succes în atingerea obiectivelor – acesta estemarele paradox al situaţiei geopolitice zonale! Mai multe ţări au folosit şi folosesc Afganistanul drept teren de jocpentru obţinerea unui […]
Volumul de faţă reuneşte piesele de teatru ale celebrului scriitorpolonez – Ivona, prinţesa Burgundiei, Opereta, Istoria, Cununia, şiînseamnă o bună ocazie de a descoperi şi o altă faţetă a scriitorului,foarte plăcută pentru cititor, cititor care va descoperi teatrul scrisde Witold Gombrowicz. Asta în ciuda faptului că Witold Gombrowiczconsidera teatrul un “gen mort”.Teatrul l-a fascinat pe […]
LUMEA 2013 surprinde dinamismul şi impredictibilitatea evoluţiilor dinmediul internaţional de securitate, evidenţiind sensul acestor evoluţii,ca şi forţele şi tendinţele specifice.Lucrarea se află la a cincea ediţie, începând din anul 2005 fiecarevolum aducând în atenţia specialiştilor sau doar a celor interesaţi desecuritatea internaţională, analize ale fenomenelor şi evenimentelorimportante şi studii de caz axate pe principalele puncte […]
Fiicele paznicului este un roman despre viață. Viața așa cum o știm noi:frumoasă, acidă, brută, plină de sacrificii și compromisuri. Secretelebine păstrate, mostrele de adevăr și regretele sunt la ele acasă înacest roman. O viață de om. Ani mai mulți sau mai puțini, dar cu siguranță, toțiplini de lecții și de alegeri. Decizii care pot […]
Contextul internaţional actual este deosebit de dinamic, caracterizat detransformări globale semnificative în planul securităţii, în careputerile revizioniste testează capacitatea de rezistenţă a lumiioccidentale, iar formele hibride de autoritarism sunt în creştere.În proximitatea României, acţiunile militare din Ucraina reprezintă oprovocare directă şi foarte violentă la adresa bazelor juridice şiteritoriale ale securităţii spaţiului european. Emergenţa unei entităţiteroriste […]