Aceasta antologie isi propune sa fie cea mai reprezentativa dovada a imbinarii dintre jurnalism si literatura care a marcat intreaga cariera de reporter a lui Gabriel Garcia Marquez. Pe parcursul mai multor decenii, aceasta calatorie prin cincizeci de texte arata cum jurnalismul, "cea mai frumoasa profesie din lume'', constituie centrul activitatii castigatorului columbian al Premiului Nobel pentru literatura.
"Mai presus de orice, sunt jurnalist. Toata viata am fost jurnalist. Cartile mele sunt carti de jurnalist, chiar daca nu se prea vede". Gabriel Garcia Marquez
”Amintiri de la curtea cu juri” este o culegere de însemnări din timpulcelor aproape două săptămâni pe care André Gide le-a petrecut ca juratla Rouen. Fin observator, scriitorul a zugrăvit portretul unui sistemjuridic bolnav, cu judecători şi juraţi incompetenţi, anchete făcute demântuială, interogatorii care nu duc nicăieri, un sistem în care ceisărmani şi fără apărare […]
Acest volum de memorii vine să consfinţească faptul că aproape tot ce seştie despre Gabriel García Márquez provine din interviurile şi din operasa şi să aducă mărturii emoţionante despre “viaţa secretă” a autoruluicăci, aşa cum acesta se destăinuie, “omul are trei vieţi: viaţa publică,viaţa particulară şi viaţa secretă, cea pe care o povestim cel maiadesea […]
Plasat în secolul al XVII-lea în preajma orașului Boston, în puritanaBay Colony din Massachusetts, romanul redă povestea lui Hester Prynne,care rămâne însărcinată în urma unei aventuri extraconjugale și dănaștere unei fiice, fapt pentru care este condamnată de comunitate lamoarte, iar ulterior să poarte litera „A” – de la adulter – ţesută peveșminte în culoarea roșu-stacojiu. […]
Basmul cult face parte dintre cele mai îndrăgite forme de povestire aleliteraturii universale. Niciun alt autor de limbă germană al secoluluiXX nu a continuat această tradiţie la fel de impresionant ca HermannHesse. Spectrul basmelor sale se întinde de la tradiţia de povestitor alui Boccaccio şi poveştile din O mie şi una de nopţi, până la […]
De la “Curierul de Sud” la “Micul Prinţ” şi de la “Zbor de noapte” la“Citadela”, suntem martorii traseului existenţial al unui om liber, alunui vizionar, al unui veşnic călător.Notiţele făcute de Saint-Exupery cu ocazia misiunilor de luptă în timpulrăzboiului au fost reunite şi publicate postum în “Citadela”, o magmăincandescentă, o somptuoasă tapiserie testamentară, care grupează […]
Una dintre cele mai importante creaţii existenţialiste ale lui Jean-PaulSartre, Zidul (1939), este o colecţie de cinci nuvele, reprezentativepentru scrierile sale ulterioare. Prima dintre ele, care dă şi titlulvolumului, descrie, pe fondul experienţelor crude şi, totodată, absurdeprin care a trecut Sartre ca voluntar în Războiul Civil din Spania,ultimele clipe de viaţă ale unor prizonieri condamnaţi […]
În tinereţe, Florentino Ariza şi Fermina Daza trăiseră o pasionantăpoveste de dragoste. Numai că viaţa îţi rezervă uneori surprize…La început, când Florentino află că Fermina se va căsători cu un doctorbogat, simte că viaţa lui s-a sfârşit. Deşi îşi găseşte echilibrul,bucurându-se de succes în afaceri şi nu numai… (cele 622 de relaţiiamoroase ar putea confirma […]
Roman sau poem în proză? Greu de spus. În Fructele pământului, urmate deNoile fructe, pe care le găsiți reunite în același volum, Gide propune ostructură hibridă din care fac parte forme poetice astăzi căzute îndesuet (balada sau rondoul), fragmente de jurnal intim, note decălătorie. Din toate însă răzbate patima cu care Gide iubește viața,natura, libertatea. […]
“Un veac de singurătate”, capodopera care l-a propulsat pe GabrielGarcía Márquez pe orbita celebrităţii internaţionale şi i-a adus premiulNobel (1982), este, în opinia unanimă a criticii – după Don Quijote dela Mancha, nemuritoarea creaţie a lui Cervantes -, cel mai frumos romande expresie spaniolă din toate timpurile, aşa cum mărturiseşte şi PabloNeruda care îl numeşte […]
Publicată iniţial în foileton în revista Naţional Era, romanul “Colibaunchiului Tom” a schimbat în secolul al XIX-lea felul în care eraprivită sclavia şi a devenit un bestseller de la prima publicare, cu 300000 de exemplare vândute în doar trei luni. Cartea a avut un asemeneaimpact asupra societăţii americane, încât Abraham Lincoln a salutat-o lao întâlnire […]