Autori
John Grisham

John Grisham s-a nascut în Jonesboro, Arkansas, la 8 februarie 1955, într-o familie modesta. Dupã absolvirea Facultatii de Drept, a practicat avocatura timp de aproape un deceniu în Southaven. În 1983, a fost ales în Camera Reprezentantilor din Mississippi, din partea democratilor, for din care a facut parte pâna în 1990. În timpul liber, ca hobby, Grisham a început munca la primul sau roman si a avut nevoie de trei ani pentru a scrie ...Şi vreme e ca sa ucizi, pe care l-a finalizat în 1987. Grisham a continuat sã scrie cel putin un roman pe an, cele mai multe dintre ele devenind imediat bestselleruri. Publishers Weeky l-a declarat pe Grisham „romancierul cu cele mai bune vânzari al anilor 1990“, cu peste 60 de milioane de exemplare vândute. În prezent, romanele sale au fost publicate în mai mult de 255 de milioane de exemplare, traduse în 29 de limbi.
Volumul se inspiră dintr-o problemă acută a vieții reale, și anumeexploatarea persoanelor tinere. De altfel, autorul dezvoltă ideea uneiinvestigații realizate și publicate într-un ziar. O firmă de avocaturărău intenționată profită de inocența și nevoile financiare alestudenților pentru a-i constrânge la datorii economice imposibil dereturnat. Revelația studenților care își dau seama că justiția esteatacată de persoane […]
… Şi vreme e ca să ucizi este unul dintre cele mai de succes romanecontemporane. În “Şirul de Platani”, John Grisham se întoarce încelebrul tribunal din Clanton, pentru a urmări iţele încurcate ale unuinou proces controversat în care este implicat Jake Brigance – un procesce va aduce la suprafaţă vechi tensiuni rasiale, silindu-i pe locuitoriicomitatului […]
“Şantajul” e o carte neobişnuită pentru John Grisham, maestrulthrillerului juridic: de data aceasta nu mai avem de-a face cu o victimăa sistemului aflată în defensivă, ci cu un om care alege să riposteze.Malcolm Bannister este un avocat obişnuit, dintr-un orăşel la fel deobişnuit. Viaţa lui se desfăşoară normal până la intervenţia brutală aguvernului federal. Târât […]
Cândva, a fost un tânăr partener bine plătit, plăcutde toată lumea, într-o fi rmă de avocatură înfl oritoaredin Mississippi. Apoi Patrick Lanigan a furat nouăzecide milioane de dolari de la propria fi rmă și a fugitmâncând pământul.Timp de patru ani, el s-a ascuns de bărbați bogați șiputernici, care nu s-au oprit de la nimic pentru […]
John Grisham se întoarce în Mississippi cu povestea captivantă a doi fiiai unor familii de imigranți care cresc ca prieteni, dar, în cele dinurmă, se trezesc de laturi opuse ale legii.Întorsăturile de situații caracteristice lui Grisham vă vor face săcitiți pe nerăsuflate până la ultima pagină.. În ultimii o sută de ani, orașul Biloxi a […]
Un bărbat fără adăpost ia ostatici nouă avocați în birourile delux ale firmei. Când totul s-a terminat, sângele bărbatului esteîmproșcat pe fața lui Michael – și deodată acesta este dispus săfacă ceva de neconceput. Redescoperind o conștiință pe careși-a pierdut-o cu mult timp în urmă, Michael pleacă pe străzileîn care a locuit cândva atacatorul său […]
În 1970, Willie Traynor vine în Clanton, Mississippi, într-un TriumphSpitfire și mânat de ambiții vagi. În decurs de un an, tânărul dedouăzeci și trei de ani devine proprietarul singurului ziar dincomitatul Ford, renumit pentru necrologurile sale bine lucrate. În timpce restul Americii este în strânsoarea tulburărilor, Clanton trăiește lalimita unei alte epoci – până când […]
În suburbiile Georgetownului, un ucigaș pășește în față unei caseelegante… Într-o casă a plăcerilor din D.C., un client este ucisrapid. A doua zi, America află că doi dintre judecătorii de la CurteaSupremă au fost asasinați. lar în New Orleans, o tânără studentă ladrept pregătește un dosar juridic… Pentru Darby Shaw nu era decât o presupunere […]
În vara în care împlinește șaisprezece ani, Samuel Sooleymonare șansa vieții: o călătorie în Statele Unite cu coechipierii săidin Sudanul de Sud pentru a juca într-un turneu de baschet.Nu a plecat niciodată departe de casă și nici nu a zburat întrunavion. Oportunitatea de a fi văzut de zeci de antrenori esteun vis devenit realitate.Samuel este […]
După ce a părăsit o carieră în plină ascensiune din cauza unor excese,acum, David Zinc este șomer și suficient de disperat pentru a-și lua unloc de muncă la Finley & Figg, o „firmă de avocatură de tipboutique”. Oscar Finley și Wally Figg sunt, de fapt, doar doi profitori care seceartă ca un cuplu de batrâni […]
Într-un birou confortabil din Virginia, un batrân bogat își rescrie cufurie testamentul. Cu moartea sa la doar câteva ore distanță, TroyPhelan vrea să transmită un mesaj copiilor sai, fostelor sale soții șislujitorilor săi – un mesaj care va declanșa o batalie juridica vicioasași va transforma zeci de vieți. Pentru ca noul testament al lui Troy […]
Un roman plin de satisfacții, de inteligență, dramă și – mai ales – deempatie, cu personaje pe care mulți cititori le cunosc și le prețuiesc.Jake Brigance revine și se trezește implicat într-un proces complicatatunci când curtea îl numește avocat pentru Drew Gamble, un băiat timidde șaisprezece ani acuzat de uciderea unui deputat local.„Grisham s-a întors […]
În Informatorul, Lacy Stoltz a investigat un judecător coruptcare a luat milioane de dolari de la un sindicat al crimei. Trei animai târziu, Lacy s-a săturat de munca ei și e gata de o schimbare.Apoi întâlnește o femeie misterioasă care este atât de speriatăîncât folosește o serie de pseudonime. Tatăl lui Jeri Crosby a fostucis […]
Două cărți-joc originale Larousse, care combină Escape game cu romanulde aventură. Închis într-o încăpere, trebuie să explorezi spațiul în care te afli,să dezlegi enigmele și să folosești obiectele pe care le ai ladispoziție ca să evadezi într-un timp limitat. Observația, raționamentul și imaginația te vor conduce către ieșire.Ai o oră să-ți îndeplinești misiunea.
Londra, 1941. Orașul este asediat de raidurile aeriene de noapte alebombardierelor germane. Un grup de cetățeni britanici adună informațiisecrete pentru a ajuta mașina de război a lui Hitler. Jack Hoste faceparte din acest grup de trădători, dar are și o misiune specială: să-llocalizeze pe cel mai periculos agent nazist din țară. Amy Strallen,care are o […]
Ani de zile s-a pus întrebarea legitimă: familia Frank a fost trădatăsau a avut, pur și simplu, ghinion?După publicarea jurnalului Annei Frank, numeroși investigatori șiistorici au sugerat diferite nume ale potențialilor trădători. Șitotuși, unul dintre ei se pare că, imediat cum a aflat, a raportatnaziștilor și, în aceeași săptămână, familia fetei a fost arestată.Gerard Kremer […]
Bine ați revenit pe insula Camino, unde se poate întâmpla absolut orice– inclusiv o crimă în toiul unui uragan, ce se dovedește a fi crimaperfectă… În timp ce la librăria Books’s Bay se pregătește relansarea autoruluide bestselleruri Mercer Mann, uraganul Leo se în dreaptă abrupt spreinsula Camino. Furtuna este devastatoare: casele sunt nivelate,hotelurile și vitrinele […]
Mark Sway, eroul acestei carti, un pusti de unsprezece ani, estemartorul unei sinucideri si cu acest prilej afla un secret ucigator.Urmarit de mafie, F.B.I. si procuratura isi angajeaza cu un dolar oavocata si incearca sa-si salveze viata. Mark, un pusti obisnuitaltminteri, devine astfel un personaj irezistibil, memorabil, care stiesa se foloseasca de ceea ce a […]
Lacy Stoltz este investigator pentru Baroul din Florida. E avocată, nupoliţistă, iar sarcina ei este să preia cazurile care se referă laabaterile judiciare. După nouă ani în cadrul Baroului, ea își dă seamacă totuși cele mai multe probleme sunt cauzate de incompetenţă și maipuţin de corupţie. Lacy Stoltz nu s-a așteptat să nimerească în razagloanţelor. […]
John Grisham a scris prima sa carte bazata pe un fapt real – o explorarea sistemului juridic dintr-un mic oras de provincie – care se dovedestea fi, dupa parerea criticilor „cel mai bun thriller juridici” al sau depana acum. In 1971, Ron Williamson, primul jucator ales din statul Oklahoma pentruLiga Americana de Baseball, pleaca din […]
Cum ar fi un an fara Craciun? Fara alergatura dupa cadouri, fara listeinfinite de cumparaturi, fara petreceri plictisitoare la birou, faradecorat bradul, fara cadouri care nu-ti plac? La asta se gandescmococanosul Luther si sotia sa, Nora, atunci cand se hotarasc sa saraanul acesta peste Craciun si pe 25 decembrie sa plece intr-o croazierain Caraibi. Dar […]
Bazată pe un caz real, cartea ne dezvăluie povestea, celebră deja înStatele Unite, a trei prieteni care au câştigat 300 de milioane dedolari din traficul de arme, înşelând Departamentul american alApărării. Volumul a fost ecranizat de Warner Bross, iar o parte dinfilmări a avut loc în România. Cartea ne face cunoştinţă cu „şmecherii“– Efraim Diveroli, […]
Un inculpat anonim este acuzat de crimă. Dovezile sunt copleșitoare.Chiar înainte de discursurile finale, tânărul își concediază avocatul șidecide să-și țină propriul discurs de apărare.El ne spune că avocatul său l-a sfătuit să nu declare anumite lucruri.Uneori, adevărul poate fi prea greu de explicat sau de crezut.Dar la proces, acest om spune o poveste extraordinară.Este […]
Proveniţi din lumi diferite, britanicul Ted Mundy şi misteriosul Sasha,spionul din Germania de Est, reuşesc să lege o prietenie ce va dăinuipeste jumătate de veac. Destinul lor se va intersecta într-o lumefrământată de conflicte, în timpul studenţiei din Berlinul de Vest, apoiîn sumbra epocă a Războiului Rece şi, în final, în epoca actuală,sfâşiată de terorism […]
La prima vedere, pare un caz simplu: membrii unei miliţii africane aurăpit un preot şi au somat toate misiunile catolice să părăseascăBotswana. Dar Vaticanul nu doreşte acest lucru. Centrul de comandăinvestighează şi descoperă că motivul real este de a destabilizaguvernul pentru a putea pune mâna pe minele de diamante ale ţării.
„Oferă-mi un nume. O persoană. Iar eu o voi face să dispară…” Când Sarah salvează o tânără dintr-o situaţie dificilă, nu îşi doreştenimic în schimb, însă actul său de curaj o va aduce faţă în faţă cu unom puternic şi periculos. Acesta trăieşte conform propriului cod alonoarei, brutal, iar datoria pe care o are acum […]
Cu douăzeci de ani in urmă, procurorul Tommy Molto îl acuzase pe RustySabich, colegul său, de uciderea unei foste iubite, într-o răsturnare desituaţie care îl transformase pe acesta din urmă din acuzator in acuzat.Acum, Rusty – în vârstă de şaizeci de ani şi devenit între timpjudecător – se confrunta cu un alt coşmar. Soţia sa, […]
După o tinerețe tumultuoasă, marcată de faptul că a supraviețuit în modinexplicabil tragediei care i-a distrus familia, Nate a părăsitGraystone Lake, orașul său de baștină, fără a se mai uita înapoi.Paisprezece ani mai târziu, a devenit un chirurg respectat în New York,soț devotat și tată iubitor.Dar când un cadavru este descoperit în pădurile din jurul […]
Un thriller despre mizerabila afacere a traficului de organe şi cel maimare tabu din istorie. Un pacient moare în urma unui transplant. Ceea ce la început pare ogreşeală de procedură se dovedeşte apoi a fi crimă. În căutarea sadisperată a adevărului profesorul chirurg Gropius se pune el însuşi înprimejdie de moarte.Instinctul de detectiv şi sentimente […]
Joel Backman, odinioară un influent avocat din Washington şi un jucătorimportant pe scena politicii americane, a fost condamnat pentruîncercarea de a vinde un sistem global de spionaj prin satelit, carepoate înclina balanţa forţelor mondiale. Graţiat de preşedintele SUA lapresiunile CIA, Backman începe să fie vânat de israelieni, ruşi, chinezişi saudiţi toţi interesaţi de secretele pe […]