Cândva, după izgonirea din Paradis..., ultimul roman al scriitorului Dumitru Popescu, abordează o temă bine-cunoscută - iubirea -, însă dintr-o perspectivă originală, dată de vârstă protagoniştilor, aflaţi la vârsta senectutii. Vichi şi Stere sunt doi eroi atipici, care refuză să accepte ideea atât de înrădăcinată ca viaţa în toată plenitudinea ei nu poate fi trăită decât în tinereţe şi la maturitate, iar bătrâneţea nu reprezintă decât o cădere în resemnare, în aşteptarea inevitabilului sfârşit. Cu o acuitate deosebită a observaţiei şi un simţ al limbii desăvârşit, făcând dovada unei cunoaşteri depline a celor mai fine nuanţe ale sufletului omenesc şi apelând la un condei care demonstrează cizelarea îndelungată în lumea scrisului,Dumitru Popescu aduce cititorilor speranţa - speranţa ca fiecare dintre noi poate găsi bucuria de a trăi profund până în ultima clipă.
„Cu mult timp înainte de a-l cunoaşte pe Marian Nazat, l-am citit curegularitate în paginile Jurnalului Naţional. Nu aveam nici o îndoialăcă mă aflam în faţa uneia din cele mai talentate şi mai cinstite condeiedin presa noastră atât de tribalizată şi de lipsită de gazetari care săaibă respect nu numai pentru adevăr, ci şi pentru […]
O tânără americană din Boston se retrage pentru o vreme la Florența,fără să cunoască pe nimeni şi orbind italiana doar foarte puţin. DarHannah este izolată într-un mod mult mai profund: ea e înstrăinatăde propria identitate după o lungă perioadă de înfometare, care i-aruinat trupul şi i-a distrus viaţa.Hotărâtă să se recupereze în Florența – un […]
„– Manuela, ce rămâne despuiat şi părăsit ori încotro am lua-o, oricâtam rătăci între punctele cardinale? Luciul mărilor şi al oceanelor.Pustia apei, care e cea mai tristă, în infinita şi inutila eiseninătate. Ea rămâne mediul planetar etern nelocuit de om. Cu aceastăgoliciune lichidă mă asemui eu. Cu singurătatea mărilor. Unde nu vezinimic altceva decât mutele […]
„Nimeni, până la Augustin Buzura, şi nici după el, nu a sondat atât deadânc şi cu atâta curaj estetic abisurile şi amploarea ravagiilordedublării şi ambivalenţei fiinţei într-o lume ea însăşi purtând peceteaunei psihopatii generalizate. Proba acestui curaj este, în primul rând,construirea întregului roman pe suportul unui personaj atât de ambiguucum este Ioana Olaru. Prudent şi […]
Când află că Simon, prietenul ei, nu mai are de trăit decât un an,Hannah, o educatoare ambiţioasă şi optimistă, decide să îi ofere „anulperfect”. Planul ei, care întâmplător îl implică şi pe Jonathan, un tippedant, disciplinat, preocupat de vânarea greșelilor celor din jur, sebazează pe identificarea lucrurilor cu adevărat importante din viaţanoastră.
„Un text sumbru, încărcat de îndoieli, în care Buzura descrie ce mairămâne dintr-o ţară din Est, odată trecută de partea cea bună. După cecamerele de luat vederi ale televiziunilor şi-au pierdut interesulpentru prăbuşirea Zidului, ce se întâmplă cu nebunii şi cu bestiile?” ,,,,,,,,,,,,Epok
În 1974, la doar trei ani după „tezele din iulie” ameninţând săinstaleze la noi un nou îngheţ cultural, egal aproape, ca forţădistructivă, cu cel precedent, stalinist, Augustin Buzura dă literaturiiromâne „un roman mitic” – Feţele tăcerii. Cititorii îl vor citi cuaviditate. Criticii nu vor greşi considerându-l unul dintre cele maiimportante ale literaturii române postbelice. Dar […]
Încarc...