„Când am început să scriem Codexul de aur, în urmă cu trei ani, aveam o singură certitudine, și anume că întotdeauna mai este ceva de spus despre orice.Originalitatea consta tocmai în concepția de perfuzii contra uitării și mai ales contra otrăvurilor injectate în țesuturile neamului nostru, în toți anii care au trecut de la plecarea lor, și care sau înmulțit în ultima vreme. După un secol, depunem mărturie prin această radiografiere a momentului atât de înălțător al medicinei românești, că sângele colegilor noștri nu s-a risipit în zadar. Au murit cu bolnavii în brațe și nu putem săi uităm sau săi așezăm în umbră,căci umbra aceasta ne face să nu mai vedem sângele pe care pășim.“ Autorii
În istoria Europei, un loc special între minorităţi este rezervatţiganilor. Trăind împrăştiaţi pe tot continentul, neavând o ţară a lorproprie, ei sunt cu adevărat o minoritate europeană, dar nu unaîntâlnită în definiţiile date minorităţilor naţionale, lingvistice sauetnice.Pornind tocmai de la aceste definiţii şi înţelegeri diferite alenoţiunilor de minoritate, Alex M. Stoenescu ne prezintă, bazându-se peanalize […]
O istorie cuprinzătoare și fascinantă a popoarelor și triburilor arabe,care explorează rolul limbii acestora ca piatră de temelie în cultură,acest studiu caleidoscopic acoperă aproape 3 000 de ani de existențăarabă.În paginile cărții se dezvăluie modul în care limba arabă a jucatun rol vital în istorie, fiind un ajutor sau o piedicăîn calea progresului, și se […]
„Lucrarea de față analizează mai puțin cronologia generală a lumii saufaptele istorice deosebite și mai mult reflecția marilor gânditoriasupra istoriei, motiv pentru care conține multe citate din aceștimari precursori. Ea se dorește a fi o carte despre felul în care s-ascris istoria de-a lungul secolelor și despre căile prin carecontinuă să influențeze viața întregii omeniri.Totodată, […]
”Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri” este cinstirea acelora care,în marile clipe istorice, au înfăptuit visul milenar al tuturorromânilor: întregirea României. Și chiar dacă visul unirii tuturorromânilor într-un singur stat național unitar nu a fost unul milenar(ideea a prins contur de abia către jumătatea secolului al XIX-lea) șinici nu a ținut prea mult (România […]
Existenţa în lumea modernă a Masoneriei/Francmasoneriei nu poate fiignorată sau, pentru omul inteligent, pusă în rândul ciudăţeniilornaturii umane. Este de mult un fenomen social cu implicaţii înmentalitatea si comportamentul oamenilor şi cu rădăcini adânci înistoria civilizaţiei.Alex Mihai Stoenescu realizează un studiu complex al Masoneriei, trecândprin aspectele metodologice ale cercetării istoriei Masoneriei,terminologia fundamentală utilizată, rituri şi […]
Cantitatea prea mare de legendă, de diversiune voită sau involuntară,diluarea metodică sau întâmplătoare a surselor,probelor şi mărturiilor, confruntarea politică la zi între participanţiişi moştenitorii Revoluţiei, dispariţia unor acte oficiale, toatereprezintă tot atâtea provocări pentru cel care doreşte să ajungă la oreconstituire cât mai fidelă a faptelor. Pe de altă parte, există şi oanumită urgenţă temporală […]
“Scopul Academiei de Ştiinţe din România este de a contribui, a încurajaşi a îndruma creaţiunea ştiinţifică prin:a),,comunicări, referate, publicaţii şi expoziţii privitoare lachestiuni de ştiinţă pură şi aplicată;b),,acordarea de premii pentru lucrările de valoare;c),,subvenţionarea cercetărilor în domeniul ştiinţific.Academia va fi un organ de consultare pentru autorităţi şi de îndrumarepentru instituţiile de cercetare ştiinţifică.” Statutul Academiei […]
Prin Filozofia Masoneriei se înţelege un corp de idei distincte şi deconcepte unitare puse la temelia ritualului masonic începând din secolulal XVIII-lea pentru a evoca idei şi concepte ancestrale şi antíce,anumite precepte ale credinţei creştine şi principii operative ale unorordine profesionale medievale, care au evoluat neîntrerupt de-a lungulmileniilor, dar sub diferite aspecte culturale, şi au […]
O lucrare bazată pe documente fundamentale descoperite în arhive interneşi străine (SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Federaţia Rusă), înmarea lor majoritate inedite, care descriu evenimentele anilor1939-1945, ale căror grave repercusiuni pe plan politic şi social suntresimţite şi astăzi în România.