Leonardo da Vinci este probabil artistul cel mai studiat din toate timpurile. Preocupările lui variate nu numai în domeniul picturii (unde a realizat capodopere precum Gioconda şi Cina cea de Taină), dar şi în cel al ingineriei, al zborului şi al apelor, al muzicii, al teatrului, al tehnicii militare, al anatomiei şi al botanicii au atras atenţia oamenilor de ştiinţă şi a pasionaţilor de orice disciplină. Experienţe complexe au făcut ca în viaţa lui Leonardo să se ascundă o adevărată comoară de informaţii necunoscute şi de noi puncte de vedere sub care ni se prezintă epoca în care el şi-a conceput opera: Renaşterea italiană care a purtat Europa de la Evul Mediu la modernitate.
O viaţă scurtă şi complicată, câteva capodopere, Parisul boem de laînceputul anilor 1900. Mitul şi farmecul lui Amedeo Modigliani (Livorno1884 – Paris 1920) rezidă într-o imagine caracteristică romantismuluitârziu, în prototipul unui dandy rebel şi hoinar, artistul damnat,într-un cuvânt – moda. Însă în spatele operei lui Modigliani – ocolecţie de chipuri alungite, ochi piezişi, gâturi lungi […]
“Îmi revine numai meritul de a fi pictat direct după natură,străduindu-mă să reproduc impresiile mele în faţa fenomenelorschimbătoare şi efemere.” Astfel îşi defineşte Claude Monet, părinteleindiscutabil al impresionismului, propria evoluţie artistică. De ladebutul cu Experimentele en plein air până la Ciclul nuferilor, careprefigurează calea experienţelor abstracte ale avangardelor din secolulXX, a fost un drum lung, […]
Vincent Van Gogh a concentrat în puţinele decenii ale vieţii sale(1853-1890) o experienţă artistică şi existenţială irepetabile,traversând principalele curente ale timpului său, fără să aparţină, înrealitate, nici unuia, propunând, dimpotrivă, o viziune cu totulpersonală a artei ca “semn” al propriului suflet. O viaţă grea, întreOlanda protestantă din tinereţea sa, Parisul impresioniştilor şiregiunea Provence din perioda […]
Renasterea în pictura italiană. Femeia în pictură.Măretia lui Rubens, Creatia pictorului Nicolae Grigorescu au dat numeunor colectii anterioare, netezind drumul către acest din urmă proiect:Impresionismul, fascinatie si culoare. Instrumentată cu discernământ, pecriterii stilistice, istorice si regionale, repertorierea filatelică aimprsionistilor oferă cititorului date pretioase cu privire la surselede inspiratie, precursori, reprezentanti ilustri, tendinte, contaminăisi influente.
În Iliada, întâlnim două modalităţi de reprezentare. Prima esteexemplificată prin descrierea scutului lui Ahile de către Homer: este oformă desăvârşită şi completă în care Vulcanus povesteşte ceea ce secunoştea despre un oraş, zona agricolă din jur, războaiele şi riturileînchinate păcii, specifice acestuia. Cealaltă apare odată cu neputinţapoetului de a face cunoscute numărul şi identitatea tuturorrăzboinicilor […]
Tutankhamon (n. 1342 î.Hr. – d. 1325 î.Hr.) a fost conducătorulEgiptului între anii 1334 î.Hr. – 1325 î.Hr, urcând pe tron la 8 sau 9ani. El este fiul faraonului Amenhotep IV (Akhenaton), făcând parte dinNoul Regat, dinastia a 18-a, într-o perioadă istorică numită și Epoca deaur a faraonilor. Celebritatea postumă a lui Tutankhamon se datoreazămormântului […]
Cu toate că este ilustrată cu sute de capodopere ale tuturor timpurilor,aceasta nu este doar o istorie a artei. Imaginile, ca şi ampla antologiede texte de la Pitagora până în zilele noastre, ne ajută să reconstruimdiferitele idei despre frumuseţe care s-au manifestat şi care au fostdiscutate începând cu Grecia antică şi ajungând până la noi. […]
Descriind colaborările ei cu Givenchy și fotografiile din decorurilecelor mai faimoase filme ale ei de la Hollywood, Micul ghid al stiluluiAudrey Hepburn poartă cititorul într-o călătorie prin cariera actrițeiși dezvăluie cât de puternic rezonează imaginea ei pe tot globul, multtimp după moartea ei
ARTA IN ISTORIA UMANITATII SAU, ALTFEL SPUS, O ISTORIE A ARTEI UNIVERSALE, SINTETICA, DAR TOTODATA EXHAUSTIVA, DESCRIE NASTEREA SI EVOLUTIA EXPERIENTELOR FIGURATIVE SI ARHITECTONICE DIN INTREAGA LUME SI DIN TOATE TIMPURILE. ESTE UN MOZAIC DE MARI DIMENSIUNI PE CARE CITITORUL IL POATE DESCOPERI INTR-O CONTINUA INTREPATRUNDERE CU ISTORIA UMANITATII: DE LA ARTA PRIMITIVA DIN PESTERA […]
Prima lucrare dedicată exclusiv celei mai importante companii de balet aţarii, cartea s-a născut din nevoia de a recupera valorile baletuluiromânesc, reprezentat cu precădere de cel al Operei bucureştene – zonăîn care românii au excelat alături de ruşi -, în dorinţa de a contribuila conştientizarea şi cunoaşterea patrimoniului coregrafic autohton.Ea cuprinde în principal un dicţionar […]
Vincent Van Gogh a concentrat în puţinele decenii ale vieţii sale(1853-1890) o experienţă artistică şi existenţială irepetabile,traversând principalele curente ale timpului său, fără să aparţină, înrealitate, nici unuia, propunând, dimpotrivă, o viziune cu totulpersonală a artei ca “semn” al propriului suflet. O viaţă grea, întreOlanda protestantă din tinereţea sa, Parisul impresioniştilor şiregiunea Provence din perioda […]
Minienciclopedii Larousse: bucuria de a descoperi cum trăiesc balenele,delfinii, marsuinii, orcile, caşaloţii. Informaţii interesante,ilustraţii amuzante.