Anticariatul de idei critică dublul asalt la care este supusă astăzi cultura. Pe de o parte, asaltul „civilizației spectacolului", care a anihilat interesul pentru formele culturale tradiționale (literatura, pictura, teatrul, sculptura, filosofia, muzica, numite peiorativ „cultura trecutului"), pe care le-a înlocuit cu programe vulgare de televiziune, cu internetul, cu jocurile video, cu un cinematograf de cea mai slabă condiție, acestea fiind considerate „democratizarea culturii". Pe de altă parte, asaltul de tip inchizitorial, cu accente vădit politice, prin care un imens și splendid patrimoniu de idei, de valori și de cunoastere este „purifica" în numele „corectitudinii politice". E o carte-document, care schițează o posibilă apocalipsă.
Rivalitatea dintre doi pianiști care se urăsc de moarte, fiecareaspirând, deopotrivă, atât la titlul de rege al pianului, cât și laruinarea carierei adversarului, este fundalul unei drame din care nulipsesc intriga, conspirația, crima și remușcările. Avizi de glorie,Paul Diamandi și Andrei Petrescu personifică ambiția bolnăvicioasă șiinepuizabila capacitate de a invidia, ce poate duce la acțiuninebănuite. […]
După ce a încercat să evite întâlnirea față în față cu trecutul dureros,Sage descoperă, alături de Luca, puterea vindecătoare a iubiriiadevărate. Va putea, însă, să își înfrunte agresorul, pentru a începe unnou capitol, în care frica nu există? Volumul final al seriei Nu mi-efrica este o adevărată furtună de emoții și sfârșitul unui coșmar, lacapătul […]
Este decembrie 1776. Armata lui George Washington, alcătuită din civilivoluntari prost echipaţi, slab instruiţi şi cuprinşi de dor de casă, dăpiept cu o armată britanică proaspăt sporită de mercenari germani, ceimai experimentaţi soldaţi din lume. Cu toate astea, aceşti soldaţi nusunt din secolul al XVIII-lea, ci din 1945 – din Germania nazistă. Cândnemţii îi trădează […]
“Pe Dumnezeu nu-L cheamă în fiecare zi la fel.Odată, într-o sâmbătă de pe la mijlocul iernii, i-am auzit pe oamenizicându-i Gheorghe, aşa cum îi ziceau şi lui bunicul. De ce veniseDumnezeu la noi în curte, nu ştiu. Dar dacă tot venise, mi-am luat inimaîn dinţi şi l-am rugat să trimită nişte zăpadă pe pământ. S-a […]
Barcelona, anii 1990. A., un cunoscut scriitor argentinian, izolat încasa sa din cauza unei boli degenerative, și-a terminat ultimulroman și se teme că nu-l va vedea niciodată publicat. Convins căfaima sa se datorează unei neînțelegeri cu privire la opera sa, pecare toată lumea o citește într-un mod greșit, el decide să-l invitepe tânărul Merton, un […]
Softul GE este o proză parabolică şi alegorică, cu cheie, o „istorieieroglifică“. Flaviu George Predescu are capacitatea de a abstracţionasubtil şi convingător, ca şi capacitatea de a construi un universficţional, paralel cu lumea reală, care s-o cuprindă pe aceasta într-oecuaţie perenă. În cazul unui astfel de univers verbal ficţional, douăsunt, în opinia mea, problemele care […]
Un roman-poveste desfășurat într-un oraș din Câmpia Dunării. Paginidespre oameni și așezări, despre iubiri și suferințe, despre războaie șivremuri de pace, despre Istorie, cu majusculă, dar și despre istoriasufletelor peste care timpul trece imperturbabil.Cai, hoți de cai, ibovnice, lăutari, prințese, muscali, turci, francezi,trăsuri, sănii, ninsori, crânguri călătoare, nunți și înmormântări,bâlciuri, călușari, bătăi cu flori, Zărezeanul, […]
Alejandro Palomas • UN FIUProtagonistul acestui roman este un copil cu totul deosebit.Pe nume Guillermo, alintat Guille, trăiește doar cu tatăl său, Manuel,întrucât mama, de profesie stewardesă, a plecat la muncă în Dubai.Tocmai a ajuns la o școală nouă, iar singura lui prietenă este Nazia, ofată pakistaneză. Pare un copil fericit, un copil anormal de […]
Un roman de debut, fermecător și emoționant, care explorează felul încare ne regăsim pe noi înșine, precum și legăturile surprinzătoaredintre noi și obiectele cărora le atribuim magie și sens. AnthonyPeardew este colecționarul de obiecte pierdute. În urmă cu 40 de ani apierdut un obiect care îi fusese încredințat de logodnica lui, Therese.În aceeași zi, ea […]
Muntele gol este prima parte a ciclului Muntele gol: legendele satuluiJi. Autorul tibetan Alai ne aduce o perspectivă umană asupra patrieisale și a poporului său. În mod ironic, el face acest lucru inventând unsat – comunitatea rurală din satul Ji – și creionând poveștilelocuitorilor săi în cele șase romane carealcătuiesc Muntele gol: legendele satului Ji. […]
Ce tari desemneaza acronimul BRICS? Care este actul de nastere alEuropei? Cine au fost mogulii? Cana a aparut Statul Islamic?La toate aceste intrebari si la multe altele raspunde Zapping prinistoria lumii. De la marile imperii ale Antichitatii la prabusireaUniunii Sovietice, de la Europa lui Carol cel Mare la China secolului alXIX-lea, amitind intemeierea Statelor Unite […]
O enciclopedie frumos ilustrată, care cuprinde răspunsurile la mai multde 200 de curiozități pe care le au copiii. Vedeta acestui volum estecuvântul CÂND: Când au trăit Romulus și Remus, când a rămas Sfinxul fărănas, când a avut loc Războiul de 100 de ani, când a fost cel mai frig peTerra, când a fost scrisă prima […]